Por. Fidel Guzmán López
Poeta P’urhépecha
Enga nani niuakarhi, has mirikurhi nanir jútiniski. En cualquier lugar que vayas del mundo, no olvides de dónde vienes.
Enka ma andajpenuka
ixu parhakperiru
ma uénan uerasïndi;
jirinhantani juchari náanden.
Jauati uánikua
k’uanindikuecha sési jarhastiksï,
ka jukaparariticha
periki no ma Intku men juchiti náanderi
enka jukajka Pahuan ka Paguan
ima enka juchantsïni,
aponarika o takunarijka,
enka jucha ixu andajpienuka.
Jimboka k’uanindikua
juchiti náanderi jukarasti ma;
Uandakua
ma tsipikua, ka uekua,
ma erekua, ka p’amenchakua.
ma K’uíkua , ka k’arhinkua.
ma k’arhanchikua, ka éskarikua.
Ahh juchitï náanderi
mintsitarhu anapu.
Iásï Enjka jindeka
chiiti; k’eri Jurhiatikua.
Has mirikurhi;
naxanio jukaparhasti,
chiiti erekakua juchiti náande.
Asaman kuratsen,
andi Chiiti náande
no uekajka jurajkun;
k’uanindikua ióntki anapu
Ahuiran anapu.
Has kuratse andi
juchar náandecha kámaka
ma k’uanindikua
jimboka k’uanindikua,
chiitï erekuesti.
Juchiiti náande p’orhesti,
ka kánekua tsípesindi
uarhani ka terekurhini.
Kurandiapan pirekuechan
ka uarakuechan
míantasinti, Ma uembekua
mintsitarhu anapu.
Enjki niuakaksï iahuani
has mirikurhie, Naniri jútiniski.
jimboka chiiti erekakua
jutiniski k’uanindikua
chiiti náanderi.
Enkaken I parhakpini ujchakuraka.
Cuando uno llega, a esta tierra.
Lo primero que hace uno es llorar,
Buscando a nuestra madre.
Habrá muchos
rebozos muy bellos
y muy caros;
pero no como el de mi madre;
aquel que usa día con día,
aquel que a nosotros nos abrazó y Nos arrulló.
El rebozo de mi madre
tiene una;
lengua materna
un sentimiento, un llorar
una vida, y una enfermedad
un sueño, y hambriento
un suspiro, y un mal de ojo.
¡Ah madre mía! de mi corazón.
Ahora que es tu día, no olvides
cuánto vale su vida madre mía.
No hay por qué tener pena
por qué tu madre
no quiere dejar,
su rebozo de hace tiempo
hecho en Ahuiran.
No tengas pena
por qué nuestra madre
lleva consigo su rebozo
ya que, en ella, esta tu vida.
Mi madre es P’urhépecha
le llena de alegría
bailar y reírse.
Escuchando pirekuas
sones y abajeños,
recuerda un sentimiento
venido desde el corazón.
Si llegan a ir muy lejos
no olviden, de donde vienen,
por qué tu vida está,
en el rebozo de tú madre.
Que esta tierra te bendiga.
Publicado en: https://cedpi.michoacan.gob.mx/wp-content/uploads/2024/07/El-Guangoche-1-.pdf


